Home ANUNȚ IMPORTANT!

ANUNȚ IMPORTANT!

Tinand cont de starea de urgenta sub care este statul Georgia dar si intreaga tara, de recomandarile Departamentului de Sanatate Publica SUA dar in special de recomandarile pastorale ale Mitropoliei Ortodoxe Romane a celor doua Americi va anuntam urmatoarele:

– Toate slujbele acestei perioade, inclusiv Sfânta Liturghie, vor fi săvârșite doar de clerici, împreună cu un cântăreț și unul sau doi credincioși care să ajute la sfantul altar
– Enoriasii Bisericii noastre sunt incurajati sa se alature cu noi in rugaciune prin transmisiile live ale Sfintei Liturghii
– Parohia noastra va stabili un program săptămânal încât parintele Nicolae să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni pentru a se va evita aglomerația credincioşilor.
– Înmormântările sau parastasele vor fi săvârșite doar cu familia respectând însă prevederile locale de a avea maxim 10 persoane prezente la slujba.
– Toate botezurile din luna Martie vor fi reprogramate iar pentru luna Aprilie se va lua decizia la sfarsitul lunii Martie tinand cont de prevederile autoritatilor si recomandarile lor. 
– Pr. Nicolae este disponibil si va raspunde la toate nevoile spirituale ale enoriasilor nostril.
– Toti cei care doresc vor putea lua de la Biserica pachete duhovnicești care vor conține: anafura, agheasma mică și undelemn de la Sf. Maslu. Toate pregatite in conditii de igiena care respecta prevederile sanatatii publice in momente de epidemie. 
– Incepand de acum pana cand pandemia se va termina Pr. Nicolae se va ruga pentru toata comunitatea noastra prin rostirea Paraclisului Maicii Domnului in fiecare zi de Marti si Joi ora 9:00 pm EST de acasa. Sunteti indemnati sa va alaturati in rugaciune. 
– Miercuri seara la ora 7:00 pm puteti urmari Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte Sfintite transmisa live pe FB de la Biserica. 
– In fiecare Duminica la 9:30 am EST puteti urmari live pe FB Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare transmisa direct de la Biserica noastra. 
– Toate cursurile, întâlnirile și evenimentele AROLA si ROYA, precum și alte activități ale parohiei, cum ar fi orele de cafea, bake sales, etc., vor fi suspendate. 
– Departamentul Educației Religioase al Mitropoliei va oferi săptămânal înregistrări video ale lecțiilor din programa analitică precum și materiale tipărite/sfaturi pentru părinți și copii care stau acasa. Toate acestea vor fi puse pe pagina web a Bisericii www.saintmaryro.org si postate pe pagina de FB. 
– Organizatia Doamnelor va trimite de asemenea scurte interviuri săptămânale pe teme spirituale, îndemnuri către femeia creștină din America de Nord, primite de la maici, preotese sau preoți profesori. 
Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze lucrarea noastra si sa ne ajute in tot ceea ce facem. Amin