Home Cause Donatii Sala Sociala a Bisericii

Donatii Sala Sociala a Bisericii

Donatii Sala Sociala a Bisericii

Iubiți credincioși, enoriași, prieteni și simpatizanți ai Bisericii Ortodoxe Române Sf. Maria din Dacula GA

Cea mai folosită frază care se află pe buzele noastre de ceva vreme este: sala socială.  De cățiva ani vorbim despre acest proiect și îl plănuim, străngem bani și ne chinuim sa-l ducem la bun sfărșit.
Cu toții ne-am convins cât de important este un loc special dedicat activităților sociale, culturale dar mai ales celor educative în comunitatea noastră. Acesta a fost și scopul pentru care am început proiectul nostru și anume să ne ocupăm de educația religiosă a copiilor și tinerilor, să avem un loc dedicat evenimentelor sociale și culturale în parohia noastră.
Proiectul pe care l-am conceput și în care au fost antrenați mai mulți ingineri proiectanți în frunte cu arhitectul, este gândit în așa fel încăt să satisfacă aceste nevoi esențiale în viața parohiei noastre.
Din cauza costurilor ridicate la care se ridica acest proiect, consiliul parohial a decis sa abordeze construcția lui în două faze.

Prima faza include pregătirea terenului pentru clădire cu toată infrastructura necesară. Etapele acestei prime faze cuprind:

  • Planurile și permisul de developare (Terminat) 
  • Defrișarea și curățarea pământului de vegetație (Terminat)  
  • Testele geologice, geodezive și hidrologice (Terminat)  
  • Demolarea scurgerilor temporare, a tevilor si a magaziei (Terminat)  
  • Dinamitarea pietrei, dinamitarea canalizarii si a bazinului de decantare (Terminat)  
  • Dinamitarea pietrei, dinamitarea canalizarii si a bazinului de decantare (Terminat)  
  • Mutarea pietrei si ingroparea pe site (Terminat)  
  • Nivelarea terenului și aducerea lui la nivelul stabilit de ingineri (Terminat)  
  • Construcția zidurilor de protecție (Terminat)  
  • Construcția iazului de detenție a apelor (Terminat)  
  • Instalarea canalizarii de ape fluviale (Terminat)  
  • Masurile de control al eroziunii, problemele aparute din cauza ploii (Terminat)  
  • Instalarea liniei de apa (Terminat)  
  • Instalarea liniei de apa si a hidrantului pentru pompieri (Terminat)  
  • Turnarea bordurilor în toată parcarea (Terminat)  
  • Instalarea panzei de protecție și a pietrisului in parcare (Terminat)  

Faza a doua a proiectului nostru va include construcția clădirii și va cuprinde următoarele etape:

  • Proiectul și permisul de construcție a clădirii  (Partial Terminat)
  • Instalația sanitară care include și bazinul septic
  • Turnarea fundației
  • Structura și pereții clădirii
  • Structura și acoperișul cladirii
  • Ușile și geamurile
  • Instalația electrică
  • Instalația de aer conditionat și căldură
  • Instalația de protecție împotriva incendiilor
  • Interiorul clădirii
  • Dotarea bucătăriei cu cele necesare
DONEAZA ONLINE PENTRU SALA SOCIALA
Donatiile se pot efectua utilizand credit card sau cont paypal.

În planurile noastre de început a celei de a doua faze a proiectului, apelăm la toți cei care sunt membrii și enoriașii Bisericii, cei care sunt prietenii parohiei noastre, care ne urmăresc evoluția și sunt simpatizanți cu tot ceea ce facem, să ne ajute financiar să continuam acest mare, dar important,  proiect al parohiei noastre. Avem nevoie de ajutorul tuturor de aceea Adunarea generală din 3 Februarie a decis începerea unui program de Angajamente (Pledge). Prin acest program fiecare familie se angajeaza să contribuie la proiectul nostru o sumă de bani pe care să o achite în anul 2019. Fiecare din noi decide în ce măsură și cum își împarte contrubuția cu care s-a angajat dar la sfărșitul anului fiecare se va ține de promisiune și va achita suma cu care s-a angajat special pentru acest proiect. În felul acesta o să putem să ne dăm seama pe ce fel de ajutor financiar ne bazăm și care este puterea noastră de a duce la bun sfărșit acest important proiect.
Toti banii veniti prin Angajamente vor merge direct la proiectul sălii sociale de aceea cheltuielile curente și platirea datoriei la banca nu trebuie neglijate.

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat acestui proiect care odata terminat v-a aduce multe beneficii comunității noastre în general dar și fiecăruia în parte în mod special.

Vom lăsa generațiilor viitoare un loc special unde să se simtă acasă, unde să-și învețe copiii credința și
cultura neamului din care facem parte.

 

ANGAJAMENTE ANUL 2019

De aici va puteti descarca si completa forma de angajament pentru anul 2019.
​Va multumim pentru ajutor!

ANGAJAMENT 2019 FORMULAR ONLINE ANGAJAMENT 2019 FORMULAR .PDF

PLEDGE 2019 ONLINE FORM PLEDGE 2019 .PDF FORM